1 an mai tarziu – 27 mai 2010
Jayme statea in fata oglinzii din vechiul sau apartament newyorkez, acum al Angelei si al Jessicai. Lumina diminetii patrundea usor prin perdelele de voal din dormitor. Patul era inca ravasit, focul inca mocnea in semineu, carbunii erau rosiatici. Imaginea celei din oglinda nu o surprinsese foarte tare. Parul ei brunet era ciufulit, ochii verzi ca smaraldul nu isi capatasera inca stralucirea din cauza somnului. A zambit. Reactia celei din oglinda a fost aceeasi.
Era ultima zi in care avea sa poarte numele de Mansen. In cateva ore devenea doamna Petterson. S-a uitat pe geam, surprinsa sa auda din nou zgomotul uriasei metropole.
Rochia de mireasa statea intinsa pe canapeaua din fata patului, invelita intr-un material protector. Jayme era nerabdatoare sa o imbrace, dar nu putea sa renunte la rutina ei zilnica de dimineata. Asadar, isi lua prosopul din dulap si se indrepta spre baia principala.
Apa dusului porni repede, ca in orice zi. Jayme inchise ochii si, pentru macar 5 minute, nu s-a mai gandit la nimic altceva decat la apa calda care ii dezmortea tot corpul.
____
In alta parte a orasului, Thomas era pline pregatiri.
– Puneti arcada in fata scaunelor. Asa.. mai la dreapta, striga el exasperat catre oamenii angajati pentru organizare.
Isi duse nervos mana prin par si pe fata. Era vizibil obosit, dar nu statea locului o secunda. Pana la urma, cea mai importanta femeie din viata lui avea sa soseasca din moment in moment, si mai erau multe de facut.
Locul ramasese exact cum si-l amintea. Oamenii umblau nedumeriti de colo-colo, fara sa se sfiasca sa isi arate interesul fata de cei care asamblau si puneau totul in locul care trebuia.
– Tom, baiete, ar trebui sa o lasi mai moale, se auzi vocea tatalui sau de undeva din spate. La bratul lui statea si Elizabeth, mama lui Tom. Chipul ei incepuse sa imbatraneasca, iar ridurile i se observau si mai mult acum de atata zambet.
– Tommy, scumpule. Vino sa te linistesti putin, nu e sanatos. Ai putea pati ceva, zise si ea ingrijorata.
Tom ii privi pe amandoi, afisand o degajare prefacuta. Observa ca parintii lui devenisera mai bronzati de cand locuiau in California.
– Mama, nu imi mai spune Tommy. Am 26 de ani. Si tata, sunt bine, crede-ma. E normal sa fiu emotionat. Jayme e femeia pe care am iubit-o cel mai mult. Cum credeti ca ma face sa ma simt faptul ca in mai putin de cateva ore vom fi sot si sotie?
Elizabeth intinse o mana si ii mangaie fata fiului sau.
– Scumpule, totul o sa fie bine, ai sa vezi. Jayme e extraordinara si nu ai de ce sa iti faci griji. Acum haide, John, ii spuse sotului ei. Nu putem sa il convingem pe baiatul asta.
– Tine minte ca mosteneste asta de la tine, replica amuzat tatal lui Tom, dupa ce ii facu cu ochiul in semn de incurajare.
Thomas zambi, mai linistit acum ca stia ca avea sprijinul parintilor lui. Se aseza pe una dintre bancutele verzi de lemn. A stat acolo cateva minute, pana cand i-a observat din nou pe cei cu organizarea.
– Hei, aia trebuie pusa acolo!…
___
Jayme, alaturi de Angela si Jessica, se pregatea sa isi imbrace rochia mult visata. Jessica se ocupase deja de tot machiajul si Angela de parul lui Jayme. Ambele purtau niste rochii de matase violet foarte delicate, care le accentuau cele mai frumoase trasaturi.
Jayme avusese cateva tentative de a plange, dar Jessica a pus-o la punct, reprosandu-i ca avea sa isi strice machiajul la care muncise atat de mult. Nu ca Jayme ar fi avut nevoie de ceva machiaj, pentru ca era una dintre cele mai frumoase fete, chiar si fara substante artificiale pe fata.
Angela lua rochia invelita in material protector, si cu ajutorul Jessicai, incepura sa o pregateasca pe Jayme.
Rochia era bej, de matase, brodata pe corset cu aplicatii de dantela si mici cristale stralucitoare. Bretelele i se mulau diagonal pe umeri, fiecare dintre ele avand striatiuni delicate. Nu era o rochie extravaganta, care sa socheze, trena nu era lunga si nici infoiata. Era doar o rochie care o reprezenta si i se potrivea lui Jayme, si nu isi dorea nimic mai mult de atat.
Isi incalta si pantofii, simpli de altfel, fiecare cu cate o mica floare de argint in varf. La gat, Jay purta un colier de perle micute, care straluceau subtil in prezenta luminii.
Pe masa din micul hol statea asezat buchetul cu mici crengute din arborele lui Iuda, a carui baza era decorata cu voal frumos infasurat.
Jayme se mai uita o singura data in oglinda. Era una dintre putinele dati cand se considera deosebita si cu adevarat frumoasa. Jessica si Angela se uitau admirativ la ea in timp ce ieseau din apartament.
In fata cladirii in care locuia Jayme, le astepta Ken, cu noua sa masina achizitionata. Nu era o masina exceptional de scumpa, dar de cand se angajase avea in mod sigur mai multe posibiliatati.
Jayme nu dorise, ca mai toate miresele, sa coboare dintr-o limuzina la biserica. Fapt pentru care il si alesese pe Ken sa o duca. Abia se mai putea abtine sa nu planga sau sa strige de fericire. Tot ce a reusit sa faca a fost sa isi propteasca capul de geamul masinii si sa priveasca haosul orasului de care ii fusese asa de dor.
5th Ave era probabil locul pe care Jayme il iubea cel mai mult la New York.
Recunoscu bucuroasa si entuziasmata portile de fier forjat negre ale Central Park-ului. De data aceasta, erau impodobite cu baloane si fasii de voal.
Ken opri masina si se dadu jos sa deschida usa fetelor.
– Hai, pustoaico, e ziua ta cea mare, o incuraja el pe viitoarea mireasa.
Oamenii roiau in jurul lui Jayme, admirandu-i frumusetea si delicatetea. Ea le zambi politicos si dragut, asa cum era ea de fiecare data. Dar cauta cu privirea o singura persoana, care nu aparea. Ajutata de prietenele ei, merse pana la micuta arcada alba inconjurata de trandafiri albi.
Central Park fusese locatia aleasa de cei doi miri. Era locul unde se cunoscusera si locul unde si-au inceput relatia, asa ca stabilisera de comun acord ca parcul era cea mai buna locatie pentru un moment atat de important in viata lor.
Toti invitatii erau pe scaune. La vederea miresei, si-au intors capetele si chipurile lor devenisera mute de uimire. Parintii lui Tom o asteptau.
Cu durere in suflet, Jayme isi aminti de tatal si mama ei, pentru care ar fi dat orice ca ei sa se afle aici, alaturi de ea. Dar parintii lui Tom erau niste oameni incredibili care o sprijinisera tot timpul.
– Jayme, iubito, arati minunat. Uite, John, uite cat e de frumoasa, ii spuse Elizabeth imbratisand-o cu ochii in lacrimi pe Jayme.
John fusese intotdeauna un om interiorizat, asa ca se rezuma la gesturi micute. I-a zambit lui Jayme stangaci. Dar in adancul sufletului, o iubea la fel de mult ca Elizabeth. Ii intinse bratul miresei si mersesera impreuna pana la arcada de trandafiri, unde Tom isi astepta aleasa.
In momentul in care l-a vazut, Jayme nu a mai privit nimic altceva. Ce era mai important de afla chiar in fata ei.
Secundele treceau din ce in ce mai incet si voia sa fie cat mai repede aproape de el. Mai aveau atat de multe de impartasit…
John i-o incredinta fiului sau pe Jayme.
– Sa ai grija de el, draga. E mult mai sensibil decat pare, i-a soptit John lui Jayme inainte sa ii dea drumul.
Jayme zambi si se duse alaturi de Tom.
– Esti atat de frumoasa, a spus Tom, sarutandu-si mireasa pe frunte.
Apoi slujba incepu.
_______
Dupa nunta, pentru ca mirii nu dorisera sa ramana la petrecere, un taxi ii astepta in fata apartamentului lui Jayme. Aveau sa se intoarca acasa, in Londra. New York-ul fusese o casa departe de casa, dar amandoi stiau ca locul lor era in Anglia. Era tara care ii definea perfect pe amandoi: linistita.
Heathrow era deja un loc obisnuit pentru Jayme si Tom, pentru ca facusera drumul New York – Londra de multe ori. Biletele erau deja cumparate de catre parintii lui Tom, si pentru ca cei doi nu voiau o luna de miere, calatoria inapoi spre Londra fusese cadoul din partea parintilor.
Jayme il saruta pe Tom – acum devenit sotul ei – si se indreptasera spre poarta 6.
– Domnule si doamna Petterson, spuse stewardesa, verificandu-le biletele celor doi pasageri. 2 bilete, clasa I.
– Asa este, declara Tom bucuros.
– Puteti merge, zise ea si zambi la vederea cuplului care era atat de fericit.
Jayme isi drese vocea si ii spuse lui Tom:
– Stii, in curand, vom cam avea nevoie de 3 bilete, declara emotionata.
Tom se uita nedumerit la ea. Apoi isi vazu sotia mangaindu-si pantecul si intelesese.
Jayme ii sari in brate. Amandoi aveau ochii plini de lacrimi. ’’
Jennifer inchise cartea si analiza inca o data coperta frumos colorata a cartii pe care scria cu litere citete ‘LOVE STORY”.
Adolescenta de 16 ani reciti ultimul capitol cu lacrimi in ochi. Se putea oare ca doi oameni sa fie atat de fericiti? Si daca da, cat dureaza fericirea?
Asta, isi spuse ea, nu avea cum sa afle decat cu trecerea timpului.
M-am nascut in Chicago. Illinois, mai exact, si am 16 ani. Numele meu este Jennifer Stevens… , scrise ea pe prima foaie de hartie a unei agende cu multe pagini, asa cum incepuse si povestea ei de dragoste preferata. Si acesta va fi jurnalul meu.
Nota autor:
Acesta este ultimul capitol. Multumesc tuturor celor care au scris comentarii atat de dragute si pline de incurajari si celor care au citit macar un capitol din ce am scris eu. Toate acele cuvinte frumoase au insemnat foarte mult pentru mine. Asadar, va multumesc. Si va doresc ca toate dintre voi sa aveti parte de dragoste, ca acea dintre Jayme si Thomas. Mi-a facut foarte mare placere sa scriu aceasta poveste. 🙂 Succes in tot ceea ce va doriti voi, la scoala, pe plan personal, si unde mai vreti voi. Be happy 🙂
Cu mult drag,
Iulia 🙂
Foarte frumos:X
Mi-a placut mult „Love Story”
Felicitari si iti doresc sa continui tot asa >:D<
ce imi place:X
f frumos:x
Bv.Felicitari!
felicitari:X un capitol superb:X.mai putem spera la un alt fic din partea ta?:D
probabil ca da, insa nu prea curand, probabil la anul. in orice caz, veti fi primi care afla. 🙂
Foarte foarte emotionant si frumos finalul!!!!:X:X:X:X:X:X:* Atat de dulce si sensibil…nici nu imi puteam imagina un final mai frums.
Felicitari pt intreaga ta munca la acest fanfic sensibil si frumos. Ma bucur foarte mult ca am reusit sa-ti urmaresc fiecare capitol si sa savurez intamplarile povestii impreuna cu ceilalti cititori. E ca un basm..un basm plin de delicatete.
Multumim pt placerea de a ne incanta ochii si mintea cu fiecare cuvant emotionant scris in aceasta poveste. Succes mai departe si sper ca o sa ne mai incanti cu scrierile tale. Kisses:*:*:*
multumesc mult Tyo, pentru cuvintele frumoase pe care le-ai scris capitol de capitol. 🙂
Nu ai pt ce. Le meriti. :x:x
Apropo, mi-am facut si eu o poveste de dragoste si sf. Mi-ar face mare placere daca ai arunca si tu o privire.:)
Aici ai rezumatul la Eroii infinitului. http://infiniteheroes-angeltyo.blogspot.com/
Un trecut intunecos si necunoscut se inclina. Secretele incep sa fie dezvaluite. Adolescentii cu puteri speciale ies la iveala pt a salva lumea si afla ca…nu sunt singurii.
Adeline, o fata sensibila, cu un trecut total strain ei, dar care i se arata in minte de multe ori , ca niste strafulgereri incetosate, cu viziuni asupra viitorului si asupra trecutului uitat, se muta in Forks impreuna cu sora ei. Dar nu e singura. Stefan, un calator in timp plictisit de era sa, ce uraste cu desavarsire anul 2010 si toate facilitatile sale ”invechite”, este trimis intr-o misiune in Forks, sa o gaseasca pe fata ce a schimbat total cursul istoriei, acum exact 17 ani, si sa o aduca la seful lui.
Intr-o lume in care timpul este ceva atat de relativ si atat de simplu de parcurs, in care oamenii au puteri necunoscute lor, in care trecutul dureros si subru a unei fiinte poate schimba total scurgerea timpului, ca apoi sa fie sters definitiv si uitat, lucrurile niciodata nu raman obisnuite. Adeline si Stefan, dusmani inca din prima clipa, trateaza normalul cu paranormalul: intre certuri si ironii la greu, secretele se aduna si umbrele trecutului ies la lumina.
Wow,asa de frumos,ai niste idei geniale !
Poate ca ar trebui sa le publici undeva,sunt sigura ca ai fi foarte apreciata >:D<
…Şi uite că s-a terminat. Melancolie totală!
Meriţi toată cantitatea de apreciere ce zace în fiecare cititor al tău. Felicitări pentru povestea atât de complexă şi originală, cu nişte personaje super interesante!
Mai aştept şi altele, please :*
O Doamne cat de fumos, A fost o placere sa citesc aceasta poveste , pe bune , te pricepi , succes in continuare , si sper la mai multe „instorisiri”, Bafta si pupici >:D<
foarte frumos:X:X:Xfelicitari>:D<..sa scrii mai multe ficuri te rog..pupici:*
Felicitari pentru poveste! E foarte frumoasa! Sper ca vor mai urma si altele :). Succes in continuare!
Buna…am un blog pe care promovez ficuri si vreau sa te intreb daca vrei sa-ti promovez si tie ficul. Aici ai blogul meu http://ellaangelofhope.blogspot.com/ Daca vrei sa-l pun si pe al tau trimite-mi un email la id_angelhope@yahoo.com cu rezumatul, linkul si nickname-ul tau. Mult succes in continuare.